<<La cât de bolnav este Sorin Oprescu, eu zic că DNA-ul i-a făcut
un bine luîndu-i de pe umeri povara conducerii Bucureştiului.>>
(Boris Blue Eyes)
*********************************************************************
<<Aşa bolnav mergea la muncă, săracul. Şi nu şi-a luat nici o zi de medical. Patriot !>> (Ioan T. Morar)
*********************************************************************
<<Merită o statuie ! Să fie aplasată între cea a lui Păunescu și
viitoarea statuie a lui W.C. Tudor.>> (Boris Blue Eyes)
duminică, 4 octombrie 2015
duminică, 12 iulie 2015
Petre Stoica-Însemnările cultivatorului de mărar
Însemnările cultivatorului de mărar
Petre Stoica
Precizare
Jurnalul de faţă nu a fost scris cu intenţia de a-l publica. Dar întâmplarea a vrut ca lucrurile să fie altfel. A poposit pe birourile editurii Cartea Românească după ce m-am încredinţat că el ar putea înlocui un roman de-al meu planificat şi rasplanificat, vai!,nici până azi împlinit. Spre surprinderea mea rândurile aşternute pe hârtie între răsturnatul pământului cu hârleţul şi mărunte aventuri locale s-au bucurat de aprecieri măgulitoare. Lectorul Sorin Mărculescu, cărturar inteligent şi fire curajoasă pe deasupra-că de altfel toţi colegii de atunci ai domniei-sale-nu a pregetat să trimită "forurilor" manuscrisul. Şi la defunctul consiliu suprem al culturii şi educaţiei ceauşiste, unde funcţiona serviciul cenzurii, chipurile desfiinţat, s-a găsit un om temerar, poet în afara slujbei, care a pus o iscălitura hotărâtoare, fără nicio imixtiune în text, asumându-şi astfel riscuri considerabile. Vremurile erau aspre. Şi totuşi, în ultima clipă diavolul a ţinut să-şi vânture coada. Aruncându-şi privirile pe lista cărţilor îndrumate spre teascurile tiparniţei, M.D., celebrul "caput malorum" al culturii româneşti din sumbra "epoca de aur", îşi oprise pixul asupra titlului " Însemnările cultivatorului de mărar", cum îmi botezasem creaţia "involuntară". Umila plantă, mărarul, în mintea-i diabolică ascundea sucuri dăunătoare organismului socialist atât de sănătos...După petractari cu personalul editurii, am rebotezat cartea în "Viata mea la ţară". Odată tipărit, jurnalul a avut parte de succes atât în rândul cititorilor, cât şi în cele ale criticilor literari. Deşi tirajul sau a fost apreciabil, el s-a epuizat într-un timp record.
La imboldul prietenilor m-am decis pentru reeditarea "vieţii" mele la ţară, revenind asupra textului iniţial. Mai mult, am adăugat textului epitetele, sintagmele şi fragmentele autocenzurate din pricini lesne de înţeles. Omisiunile calculate sunt acum prezentate între paranteze drepte.
Înainte de încheierea prezentării strict necesare, ţin să aduc mulţumirile mele editurii Cartea Românească, pentru acceptarea reactualizării cărţii care, din document intim, s-a pomenit în rafturile bibliotecilor, înfrăţită cu creatii literare infinit mai valoroase.
P.S.
miercuri, 2 aprilie 2014
Costel.
Costel. Costel a fost şofer de când se ştie. Acum este un respectabil pensionar neamţ, care-şi permite să se plimbe prin lume, în timp ce camioanele lui circulă în Europa, de la est la vest şi de la nord la sud.
Costel a locuit până prin anii '70-'72 într-o garsonieră de la etajul 10 al unui bloc socialist şi stătea doar un etaj mai sus decât mine. Era un bărbat frumos, căsătorit din dragoste cu iubita din şcoala generală iar pentru noi, copii din bloc, avea o mare calitate: era şofer pe tir şi meseria îl purta prin tot occidentul cu tir-ul lui pe care, din când în când, îl mai parca şi pe strada noastră! De câte ori se-ntorcea ne umplea buzunarele cu ciocolată, gumă de mestecat sau bomboane! Costel făcea şi mici comisioane plătite(de ex:. îi aducea ţigări tatălui meu când el avea câte o "pauză" de la Mănăstirea Secu!).
Costel avea o mare problema: secretarul de partid al pcr pe întreprindere îl tot ameninta că nu-i mai da avizul, şi-o să rămână un simplu "tir-ist" pe şosele patriei, dacă nu face un copil şi nu se-nscrie în p.c.r.
Într-o zi, Costel s-a hotărât şi, la prima cursă în Germania, la Frankfurt, a parcat frumuşel hardughia plină cu marfă în parcarea unui motel, a pus mâna pe telefon şi-a sunat la Întreprinderea Socialistă: Bună ziua, sunt eu, maşina este aici, marfa-n ea, cheile la recepţie...adio şi n-am cuvinte! Şi, pe-aici i-a fost drumul...
Costel şi-a găsit imediat o slujba bine plătită(băiat deştept, ştia deja lb. germană!), a-nceput să lucreze, a făcut economii şi-ntr-un an a reuşit să-şi ia primul camion! Devenise patron dar durerea mare era că soţia nu era lângă el! Aşa că, un prieten bun s-a oferit să-l ajute şi contra a 2000DM i-a adus-o pe doamna, într-un sac, ascunsă pe osia unui tir! (după care şi prietenul le-a zis pa! :)).
Lipsit de griji, baiat muncitor Costel a prosperat şi firma a crescut, i-au fost de-ajuns cinci camioane în primii anii, apoi zece şi, de câţiva ani s-a mulţumit să se-ntoarcă la cinci!
Costel are acum aproape şaptezeci de ani, este sănătos tun, călătoreşte în toată lumea şi vine şi în România ori de câte ori are ocazia. Are şi tristeţile lui: soţia i-a murit anul trecut şi copii n-a avut pentru că nu s-a putut şi nicidecum că nu şi-au dorit!
M-am întâlnit cu Costel întâmplător, eu nu l-aş mai fi recunoscut dar el, da! Cum? Mi-a zis că nici el nu m-ar fi recunoscut dacă nu semănam atât de bine cu tatăl meu cu care se-ntalnise de câteva ori în Germania! Costel citeşte poezie şi pe Petre Stoica! Am rămas profund impresionant...
Costel a promis că se-ntoarce curând în România, i-am arătat unde stau(între timp eu m-am mutat de la etajul 9 la etajul 2, în acelaşi bloc!) şi o să avem atunci mai mult timp pentru depănat amintiri!
Costele, te aştept cu drag...
Costel a locuit până prin anii '70-'72 într-o garsonieră de la etajul 10 al unui bloc socialist şi stătea doar un etaj mai sus decât mine. Era un bărbat frumos, căsătorit din dragoste cu iubita din şcoala generală iar pentru noi, copii din bloc, avea o mare calitate: era şofer pe tir şi meseria îl purta prin tot occidentul cu tir-ul lui pe care, din când în când, îl mai parca şi pe strada noastră! De câte ori se-ntorcea ne umplea buzunarele cu ciocolată, gumă de mestecat sau bomboane! Costel făcea şi mici comisioane plătite(de ex:. îi aducea ţigări tatălui meu când el avea câte o "pauză" de la Mănăstirea Secu!).
Costel avea o mare problema: secretarul de partid al pcr pe întreprindere îl tot ameninta că nu-i mai da avizul, şi-o să rămână un simplu "tir-ist" pe şosele patriei, dacă nu face un copil şi nu se-nscrie în p.c.r.
Într-o zi, Costel s-a hotărât şi, la prima cursă în Germania, la Frankfurt, a parcat frumuşel hardughia plină cu marfă în parcarea unui motel, a pus mâna pe telefon şi-a sunat la Întreprinderea Socialistă: Bună ziua, sunt eu, maşina este aici, marfa-n ea, cheile la recepţie...adio şi n-am cuvinte! Şi, pe-aici i-a fost drumul...
Costel şi-a găsit imediat o slujba bine plătită(băiat deştept, ştia deja lb. germană!), a-nceput să lucreze, a făcut economii şi-ntr-un an a reuşit să-şi ia primul camion! Devenise patron dar durerea mare era că soţia nu era lângă el! Aşa că, un prieten bun s-a oferit să-l ajute şi contra a 2000DM i-a adus-o pe doamna, într-un sac, ascunsă pe osia unui tir! (după care şi prietenul le-a zis pa! :)).
Lipsit de griji, baiat muncitor Costel a prosperat şi firma a crescut, i-au fost de-ajuns cinci camioane în primii anii, apoi zece şi, de câţiva ani s-a mulţumit să se-ntoarcă la cinci!
Costel are acum aproape şaptezeci de ani, este sănătos tun, călătoreşte în toată lumea şi vine şi în România ori de câte ori are ocazia. Are şi tristeţile lui: soţia i-a murit anul trecut şi copii n-a avut pentru că nu s-a putut şi nicidecum că nu şi-au dorit!
M-am întâlnit cu Costel întâmplător, eu nu l-aş mai fi recunoscut dar el, da! Cum? Mi-a zis că nici el nu m-ar fi recunoscut dacă nu semănam atât de bine cu tatăl meu cu care se-ntalnise de câteva ori în Germania! Costel citeşte poezie şi pe Petre Stoica! Am rămas profund impresionant...
Costel a promis că se-ntoarce curând în România, i-am arătat unde stau(între timp eu m-am mutat de la etajul 9 la etajul 2, în acelaşi bloc!) şi o să avem atunci mai mult timp pentru depănat amintiri!
Costele, te aştept cu drag...
vineri, 15 noiembrie 2013
libertate te iubim/pe infractori ii parlim
parerea mea sincera este ca procurorii ii "iubesc" mult de tot pe usl-amisti! atacurile repetate ale usl-ului la adresa lor le aduc tantalailor numai deservicii si perechi de catuse, multe perechi de catuse! tineti-o asa si-o sa vedeti voi care pe care si tare o sa-mi para bine cand invingatorii vor fi procurorii si mai ales judecatorii care se vor elibera de frica care ii mai domina(din ce in ce mai putin!). Traian Basescu i-a invatat sa fie liberi si daca nu mai atat ar fi facut in cei noua ani de mandat si tot ar fi suficient! Cat despre Ion Cristoiu, nu-i putem dori decat pensie usoara, vizite lungi si dese la Academia Romana si cat mai putine aparitii televizate pentru ca devine penibil! Si, daca-si doreste cu tot dinadinsul, nu are decat sa-si debiteze prostiile la televiziunea sufletului sau de comunist, wc3!
duminică, 20 octombrie 2013
joi, 17 octombrie 2013
vineri, 11 octombrie 2013
vineri, 13 septembrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)