neil diamond-sweet caroline

Costel.

Costel. Costel a fost şofer de când se ştie. Acum este un respectabil pensionar neamţ, care-şi permite să se plimbe prin lume, în timp ce camioanele lui circulă în Europa, de la est la vest şi de la nord la sud.

Costel a locuit până prin anii '70-'72 într-o garsonieră de la etajul 10 al unui bloc socialist şi stătea doar un etaj mai sus decât mine. Era un bărbat frumos, căsătorit din dragoste cu iubita din şcoala generală iar pentru noi, copii din bloc, avea o mare calitate: era şofer pe tir şi meseria îl purta prin tot occidentul cu tir-ul lui pe care, din când în când, îl mai parca şi pe strada noastră! De câte ori se-ntorcea ne umplea buzunarele cu ciocolată, gumă de mestecat sau bomboane! Costel făcea şi mici comisioane plătite(de ex:. îi aducea ţigări tatălui meu când el avea câte o "pauză" de la Mănăstirea Secu!).

  Costel avea o mare problema: secretarul de partid al pcr pe întreprindere îl tot ameninta că nu-i mai da avizul, şi-o să rămână un simplu "tir-ist" pe şosele patriei, dacă nu face un copil şi nu se-nscrie în p.c.r.

  Într-o zi, Costel s-a hotărât  şi, la prima cursă în Germania, la Frankfurt, a parcat frumuşel hardughia plină cu marfă în parcarea unui motel, a pus mâna pe telefon şi-a sunat la Întreprinderea Socialistă: Bună ziua, sunt eu, maşina este aici, marfa-n ea, cheile la recepţie...adio şi n-am cuvinte! Şi, pe-aici i-a fost drumul...

  Costel şi-a găsit imediat o slujba bine plătită(băiat deştept, ştia deja lb. germană!), a-nceput să lucreze, a făcut economii şi-ntr-un an a reuşit să-şi ia primul camion! Devenise patron dar durerea mare era că soţia nu era lângă el! Aşa că, un prieten bun s-a oferit să-l ajute şi contra a 2000DM i-a adus-o pe doamna, într-un sac, ascunsă pe osia unui tir! (după care şi prietenul le-a zis pa! :)).

  Lipsit de griji, baiat muncitor Costel a prosperat şi firma a crescut, i-au fost de-ajuns cinci camioane în primii anii, apoi zece şi, de câţiva ani s-a mulţumit să se-ntoarcă la cinci!

  Costel are acum aproape şaptezeci de ani, este sănătos tun, călătoreşte în toată lumea şi vine şi în România ori de câte ori are ocazia. Are şi tristeţile lui: soţia i-a murit anul trecut şi copii n-a avut pentru că nu s-a putut şi nicidecum că nu şi-au dorit!

  M-am întâlnit cu Costel întâmplător, eu nu l-aş mai  fi recunoscut dar el, da! Cum? Mi-a zis că nici el nu m-ar fi recunoscut dacă nu semănam atât de bine cu tatăl meu cu care se-ntalnise de câteva ori în Germania! Costel citeşte poezie şi pe Petre Stoica! Am rămas profund impresionant...

  Costel a promis că se-ntoarce curând în România, i-am arătat unde stau(între timp eu m-am mutat de la etajul 9 la etajul 2, în acelaşi bloc!) şi o să avem atunci mai mult timp pentru depănat amintiri!

  Costele, te aştept cu drag...