4 octombrie 2015

<<La cât de bolnav este Sorin Oprescu, eu zic că DNA-ul i-a făcut un bine luîndu-i de pe umeri povara conducerii Bucureştiului.>> (Boris Blue Eyes)
*********************************************************************
<<Aşa bolnav mergea la muncă, săracul. Şi nu şi-a luat nici o zi de medical. Patriot !>> (Ioan T. Morar)
*********************************************************************
<<Merită o statuie ! Să fie aplasată între cea a lui Păunescu și viitoarea statuie a lui W.C. Tudor.>> (Boris Blue Eyes)

Petre Stoica-Însemnările cultivatorului de mărar

Însemnările cultivatorului de mărar

Petre Stoica

Precizare

Jurnalul de faţă nu a fost scris cu intenţia de a-l publica. Dar întâmplarea a vrut ca lucrurile să fie altfel. A poposit pe birourile editurii Cartea Românească după ce m-am încredinţat că el ar putea înlocui un roman de-al meu planificat şi rasplanificat, vai!,nici până azi împlinit. Spre surprinderea mea rândurile aşternute pe hârtie între răsturnatul pământului cu hârleţul şi mărunte aventuri locale s-au bucurat de aprecieri măgulitoare. Lectorul Sorin Mărculescu, cărturar inteligent şi fire curajoasă pe deasupra-că de altfel toţi colegii de atunci ai domniei-sale-nu a pregetat să trimită "forurilor" manuscrisul. Şi la defunctul consiliu suprem al culturii şi educaţiei ceauşiste, unde funcţiona serviciul cenzurii, chipurile desfiinţat, s-a găsit un om temerar, poet în afara slujbei, care a pus o iscălitura hotărâtoare, fără nicio imixtiune în text, asumându-şi astfel riscuri considerabile. Vremurile erau aspre. Şi totuşi, în ultima clipă diavolul a ţinut să-şi vânture coada. Aruncându-şi privirile pe lista cărţilor îndrumate spre teascurile tiparniţei, M.D., celebrul "caput malorum" al culturii româneşti din sumbra "epoca de aur", îşi oprise pixul asupra titlului " Însemnările cultivatorului de mărar", cum îmi botezasem creaţia "involuntară". Umila plantă, mărarul, în mintea-i diabolică ascundea sucuri dăunătoare organismului socialist atât de sănătos...După petractari cu personalul editurii, am rebotezat cartea în "Viata mea la ţară". Odată tipărit, jurnalul a avut parte de succes atât în rândul cititorilor, cât şi în cele ale criticilor literari. Deşi tirajul sau a fost apreciabil, el s-a epuizat într-un timp record.
La imboldul prietenilor m-am decis pentru reeditarea "vieţii" mele la ţară, revenind asupra textului iniţial. Mai mult, am adăugat textului epitetele, sintagmele şi fragmentele autocenzurate din pricini lesne de înţeles. Omisiunile calculate sunt acum prezentate între paranteze drepte.
Înainte de încheierea prezentării strict necesare, ţin să aduc mulţumirile mele editurii Cartea Românească, pentru acceptarea reactualizării cărţii care, din document intim, s-a pomenit în rafturile bibliotecilor, înfrăţită cu creatii literare infinit mai valoroase.

P.S.