miercuri, 15 iunie 2011
Deputatul PSD Rizea, acuzat de disparitia unui milion de euro - UE ne cere banii
Comisia Europeana a cerut Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret sa restituie 1.091.000 de euro din fonduri europene cheltuite ilegal de catre Agentia pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor intre 2003 si 2005, cand la conducerea sa se afla actualul deputat PSD Cristian Rizea, cercetat acum de DNA.
"In data de 5 aprilie 2011 Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret a fost notificata de Comisia Europeana prin Directoratul General pentru Educatie si Cultura - Tineret in Actiune pentru restituirea sumei de 1.091.150,82 euro acordand un termen de 20 de zile pentru returnarea sumei de bani cheltuita nelegal in perioada 2003-2005 de catre Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor la conducerea careia s-a aflat din anul 2002 si pana in 2006 domnul Cristian Rizea", informeaza intr-un comunicat ANST.
Suma rezultata reprezinta diferenta dintre suma platita de catre Comisie Romaniei de 1.748.081,20 euro si suma platilor efectiv declarate eligibile de 656.830,38 euro. Reprezentanii ANST au reusit sa convinga reprezentantii Comisiei Europene sa prelungeasca termenul de reurnare a banilor.
"In ceea ce priveste modul de utilizare a fondurilor europene nerambursabile acordate Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor , pentru perioada 2003-2005 sunt efectuate cercetari de catre Directia Nationala Anticoruptie in dosarul penal 27/P/2011, in care invinuit este si fostul director de la acea vreme al ANSIT- actualul deputat Cristian RIZEA.
In dosarul nr. 27/P/2011, se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii prev de art. 182 alin. 1, 2 din Legea nr. 78/2000, in ceea ce priveste modul de utilizare a sumei de 3,985 milioane de euro acordata Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor, in perioada 2003-2005 in baza Acordurilor privind actiunile descentralizate, acorduri semnate de catre domnul Cristian Rizea.
In dosarul penal nr. 89/P/2007 s-a dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor fata de Rizea Cristian, Popa Gheorghe, Dicea Irina Olguta si Ciurila Gheorghe in ceea ce priveste modul de utilizare a fondurilor europene nerambrusabile in cadrul contractelor de parteneriat.
Avand in vedere modul defectuos de gestionare a fondurilor alocate actiunilor de tineret, Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret isi manifesta ingrijorarea cu privire la Proiectul coordonat de acelasi domn Cristian Rizea care incearca de aceasta data "sa revigoreze sportul romanesc" , probabil in aceleasi conditii in care a "revigorat si fondurile europene destinate tineretului", scrie ANST.
Deputatul PSD Cristian Rizea nu a putut fi contactat de Ziare.com, pentru a raspunde acuzatiilor.
sursa: ziare.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu