joi, 30 iunie 2011

Ratingul liderilor politici, în picaj


Victor Ponta, Crin Antonescu şi Traian Băsescu au scăzut în popularitate în luna iunie de luna mai, potrivit unei cercetări realizate de IMAS pentru “Adevărul”. Cei trei au pierdut puncte faţă de luna mai, potrivit unei cercetări realizate de IMAS pentru „Adevărul“ Principala temă de dezbatere a fost Constituţia.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conduce în topul încrederii cu 32,2% potrivit sondajului realizat de IMAS pentru „Adevărul" în luna iunie 2011. Următorul clasat este liderul PNL Crin Antonescu care întruneşte 27,2% aprecieri pozitive, în timp ce preşedintele PSD Victor Ponta are 23,2%. Pe locul patru se află tot un reprezentant al Opoziţiei, preşedintele Senatului, Mircea Geoană (PSD) care are 14,8% cotă de încredere.

Ultimele locuri sunt ocupate de reprezentanţi ai actualei Puteri, excepţie făcând liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cotat cu 7,9%. Preşedintele Traian Băsescu deschide plutonul guvernanţilor cu 10,6%, urmat îndeaproape de Theodor Stolojan cu 10,3%, de Emil Boc cu 8,3% şi de Marko Bela cu 3,2%.

Cum au evoluat procentele în 2011

Practic, fiecare lider important a scăzut faţă de luna mai: Victor Ponta cu cinci procente, Crin Antonescu cu patru, iar Traian Băsescu cu două. Dacă încrederea în politicienii care guvernează a fost, în permanenţă, la cote scăzute (Traian Băsescu a început anul cu 11,5%, a ajuns la 12,4% în mai, iar în prezent are 10,6 %-n.r.) procentele înregistrate de liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta au variat semnificativ de la o lună la alta. Crin Antonescu a început anul cu o cotă de popularitate de 27,9%, iar în februarie, la momentul parafării protocolului USL, a ajuns la 31,2%.

A urmat o perioadă în care USL nu a lansat iniţiative semnificative, marcată de un scor mai scăzut 25% în martie şi 25,6% în aprilie. Şeful PSD, Victor Ponta, a avut aceleaşi fluctuaţii: 25,2% la începutul anului, 29,4% în februarie, 22,5% în martie şi 23,2% în aprilie. În luna mai, al cărei principal eveniment a fost congresul PDL, ambii lideri ai Opoziţiei au punctat semnificativ. Crin Antonescu a ajuns la 31,2%, iar Victor Ponta la 28,2%. În iune, procentele celor doi au revenit la un nivel apropiat faţă de aprile -27,2 % pentru Crin Antonescu şi 23,2% pentru Victor Ponta.

Posibile explicaţii

Analistul politic Cristian Pârvulescu identifică două posibile explicaţii ale rezultatelor din luna iunie. Pe de o parte, dezbaterea despre modificarea Constituţiei a avut un impact destul de scăzut, pe de altă parte, USL a lăsat impresia că nu are alternativă la iniţiativele unei Puteri care nu se bucură nici ea de popularitate. Pârvulescu a adăugat că subiectul regionalizării nu poate fi, încă, luat în calcul, deoarece orice eveniment are nevoie de o perioadă pentru a produce efecte în rândul opiniei publice.

Românii sunt sceptici

PSD conduce în topul partidelor cu 31,7% în timp ce PNL are 22,5%. Social-democraţii par să fie mai bine poziţionaţi în competiţia din interiorul USL pentru desemnarea candidaţilor la alegerile de anul viitor, unul dintre criterii fiind şi sondajele de opinie. PDL se menţine în nota obişnuită cu 15,7%, Partidul Poporului are 10,8% iar UDMR 5,5%. Nici o altă formaţiune politică nu ar depăşi pragul parlamentar. Biserica este, în continuare, pe primul loc în topul încrederii cu o cotă de 78,9%, în timp ce Armata înregistrează 60,6% aprecieri pozitive. Românii au încredere în mass-media în proporţie de 45,7% şi în primării într-un procent de 42,4%. Cotele cele mai scăzute de încredere le au Sindicatele - 18,3%, Preşedinţia - 12,3%, Parlamentul - 8,6% şi Guvernul - 8,5%.

Neîncrederea în instituţiile care reprezintă politica poate fi explicată şi prin faptul că 86,3% din cei chestionaţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită şi doar 10,7% spun că se îndreaptă într-o direcţie bună. Şi gradul de mulţumire faţă de nivelul de trai este unul scăzut. Potrivit sondajului, 37,2% au răspuns la această întrebare cu "nu prea mulţumit", 30,6% se declară "foarte nemulţumiţi", 18,1% nu sunt nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi şi doar 12,6% se declară mulţumiţi. Un procent de 64,6% califică drept mai rea performanţa actualului Guvern comparativ cu cel anterior, 26,1% cred că este la fel, în timp ce doar 6% au calificat-o ca mai bună.


Autor: Romulus Georgescu ptr. adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce va place?Ce nu va place?