sâmbătă, 2 iulie 2011

Monumente de nesimtire(16): Azi:Mihai Gotiu


Mihai Gotiu: sluga credincioasa a iRealitatii TV!

Conform ”Adevărul”, membrii PDL primesc prin e-mail ”recomandări” din partea Robertei Anastase legate de temele și mesajele pe care ar trebui să le transmită prin mass-media. Nimic senzațional ori ieșit din comun până în acest moment. Orice organizație, politică sau non-politică, are o strategie de comunicare căreia ar trebui să i se conformeze membrii (că asta e ”bine” sau ”rău” e o altă discuție).

Ce e interesant e însă conținutul (ideile) acestor teme și mesaje. Din partea unui partid aflat la guvernare te-ai aștepta ca mesajele să se refere la propriile politici și intenții. Să fie legate de necesitatea modificării Constituției (cu argumente în acest sens), a reorganizrării teritoriale, statutului minorităților (pentru a numi doar câteva teme aflate, teoretic, pe agenda politică actuală).

Ei bine, nu. Mesajele se referă la modul în care trebuie să i se răspundă reprezentanților Rusiei pentru declarațiile făcute la adresa afirmațiilor președintelui Traian Băsescu, ori despre cum să se bage zânzanie în Opoziție (minimalizându-l pe Antonescu în raport cu Ponta, ori acuzându-l pe liderul social-democrat de abuz în cazul îndepărtării de la conducerea organizației București a lui Marian Vanghelie).

Ce e trist în această corespondență de partid e faptul că relevă (confirmă mai exact) că PDL nu e interesat de problemele guvernării, ci de păstrarea puterii. Și că nu-și construiesc strategia electorală bazându-se pe măsurile luate, ci pe diversiuni demagogice. Asta nu e know-how în domeniul comunicării, ci, mai degrabă, citându-l pe ”ejaculatul” Vanghelie, în apărarea căruia sar cei de la PDL, know-haos. Mai mult, transmiterea și promovarea unor mesaje conflictuale reprezintă și o atitudine iresponsabilă. La adresa românilor și României. Dar nu e acesta un lucru de care să-i pese Robertei Anastase și colegilor ei de partid.(Mihai Gotiu)

COMENTARII:

Mai Guta, ce spirit de observatie ai! Ma mir ca n-ai observat strategia de scoatere a Romaniei din criza, prezentata de ani de zile de opozitie: “jos Basescu, dictatoru’!”.(ALUPIGUS)

Eu nu sunt membru PDL; am fost membru PNTCD pana in 2000…de atunci nu mai sunt membru in niciun partid….motivul demisiei din PNCTD a fost apropierea unor lideri taranisti de varfurile securisto-comuniste ale PSD(pe atunci PDSR)!

Te-ai obisnuit sa cataloghezi drept mesaj PDL-ist orice afirmatie care deschide ochii asupra ticalosiei lui Ponta si a jigodiilor PSDiste, asupra cretinismului lui Crin Antonescu, care prin alianta PNL cu javrele comunisto-pesediste, a tradat victimele comunismului si nevoia de dreptate in aceasta tara.

Iata, se pare ca nu e chiar asa! Exista o mare multime de Non-PDL-isti care realizeaza perfect cat din dezastrul Romaniei se datoreaza infectiei securisto-comuniste denumita actualmente PSD! Sper ca gafele lui Basescu si ale guvernelor PDL sa nu intunece mintea acestor oameni, astfel incat sa nu mai ajungem vreodata la mana mocofanilor comunisti din PSD imbogatiti prin jaf si minciuna, prin profitarea de nivelul de inteligenta si moralitate extrem de scazut al acestui popor amarat!

Astazi l-am vazut si audiat pe Ponta pe post de ecologist! Printre altele, derbedeul acesta obraznic perora fara jena la adresa jafului practicat prin padurile Romaniei. Vorbea ca si cum acest jaf nu ar fi inceput in 1990, practicat fiind de fosti securisti si de nomenclatura PCR, sub pulpana comunista a lui Iliescu si a celorlalte bestii bolsevice adapostite in partidul neocomunist al batranului infractor comunist! 90% dintre firmele care au devalizat padurile Romaniei dupa 90 au fost dirijate direct sau din umbra de mafia FDSN-PDSR-PSD! Si porcul asta obraznic avea tupeul sa vorbeasca despre jaful “silvic”!

As aprecia daca alaturi de comentariile deseori pertinente despre Rosia Montana, ar apare si comentarii despre cum au fost jefuite padurile Romaniei, dupa 1990, de mafia securisto-comunista. Iti aduci aminte ca javrele din directiile silvice au organizat o “armata” a silvicultorilor, care facea propaganda electorala lui Iliescu si partidului sau de infractori pana-n 2004 inclusiv? Evident pe bani de la bugetul de stat! Asta nu e pe placul tau, domnule Gotiu?(ROMANIA DISTRUSA DE JAVRE)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce va place?Ce nu va place?