Ce mai citim in week-end.....

"Cartile lui Ioan ES POP au o remarcabila densitate lirica. Poetul ravaseste sufletul cititorului. Ioan Es POP este poate cel mai respectat dintre poetii care s-au afirmat in aceasta perioada de dupa 1989. Autorul debuteaza cu o carte densa si stranie cum n-a mai aparut demult pe la noi. Ea va sta de acum incolo pe masa criticilor literari ca o bnucata de meteorit"(Alex Stefanescu critic literar-ISTORIA LITERATURII ROMANE CONTEMPORANE)

Ce e un manechin?
Un om-papusa, unu’ care se lasa imbracat si dezbracat in vazul lumii, o faptura derutanta, un fel de paralitic intr-un spital; nu misca, nu vorbeste decat inlauntrul sau, ca intr-un joc de-a v-ati ascunselea: „observi cum iti fur vorbele cum iti mut patul cand eram tanara ma indragosteam in mai acum ma indragostesc in octombrie soarele meu bostanul meu doldora de seminte orice ascunzatoare e o marturisire“. (Nora Iuga, iulie 2010)

Dorin Tudoran, portret în picioare

O operă de Secu &Company

Liviu ANTONESEI

Pe poetul Dorin Tudoran îl ştiam de la primele sale volume de poezie, iar despre disidenţa sa ştiam cîte ceva din ceea ce auzeam la Europa Liberă sau, dinspre confraţi, prin „telefonul fără fir“. Pe om însă, l-am cunoscut tîrziu, cu prilejul lansării antologiei lirice de la Polirom, Tînărul Ulise, în primăvara anului 2000. Dar îl citeam mereu, oriunde îşi publica articolele, pe care le-am şi recitit mereu, în cărţile în care le reunea. Treptat, m-am simţit foarte legat de el, întreţinînd o corespondenţă electronică destul de constantă, iar de cînd sîntem proprietari de bloguri, poate că aceste relaţii au sporit, s-au intensificat. Pe 15 ianuarie, la Botoşani, am participat prima oară la decernarea Premiului Naţional de Poezie, pentru a-l revedea, la interval de un deceniu. În mod ciudat, laureatul anterior, care avea un rol în ceremonie, mi-a strecurat la ureche, cum procedase probabil şi cu alte urechi, nişte răutăţi despre prietenul meu îndepărtat. Atunci, nu am înţeles.

După cîteva luni, aveam să aflu că omul a fost deconspirat, într-o adresă pe care Comitetul Filialei Iaşi a USR o ţine pitită, drept colaborator al Securităţii. S-ar spune că sinistra instituţie încă este activă! La fel de încet, aşezat m-am apropiat şi de dosarul care face substanţa cărţii de faţă. Am citit, mai întîi, documentele postate de Dorin Tudoran pe blog şi pe cele pe care a avut amabilitatea să mi le trimită prin mail, apoi, pentru a scrie cele cîteva rînduri de pe coperta a patra, am răsfoit în mare viteză, că era o urgenţă, manuscrisul în format pdf. În urma răsfoirii, am scris: „Această carte masivă adună numai o mică parte din cele peste 10.000 de file din dosarele Securităţii ale lui Dorin Tudoran, unul dintre puţinii noştri disidenţi autentici şi «pînă la capăt». Nu e totul, dar e destul pentru a documenta nu doar curajul şi caracterul «obiectivului», ci şi «teoria şi metodologia» de lucru a sinistrei instituţii. Din păcate, cartea mai pune în lumină şi slăbiciunile, laşităţile şi trădările celor de lîngă noi, uneori, aparent, foarte aproape de noi“. Au urmat două lecturi, una rapidă, alta cu creionul în mînă, ale cărţii tipărite. În unele privinţe în mod fericit, în altele nefericit, mi s-au confirmat toate afirmaţiile citate mai sus. Nu mă aşteptam însă ca la sfîrşitul lecturii să fiu mai oripilat de entuziasmul turnătorilor decît de securiştii înşişi, chiar dacă fără cei din urmă n-ar fi existat cei dintîi! Ultimii, unii dintre ei, mai aveau dubii, mai puneau întrebări, mai cereau verificări din alte surse…

O ediţie excelentă

Radu Ioanid, îngrijitorul şi prefaţatorul cărţii, nu a avut o misiune uşoară. A trebuit să selecteze dintr-un corpus de aproape 10.000 de pagini de documente circa 500. Şi a procedat cum se cuvine, folosind drept criteriu relevanţa respectivelor documente pentru prezentarea cît mai exactă a „cazului Tudoran“. Prin urmare, selecţia cuprinde mai ales „note informative“, produse de informatori, schimburi de adrese între diversele servicii ale Securităţii şi între diverşi ofiţeri – interesant, o adresă a CNSAS inventariază 40 de ofiţeri care s-au ocupat de „cazul Tudoran“, dar nu şi pe Iulian Vlad, foarte activ în dosare! – rapoarte de sinteză către superiorii ierarhici sau către „organele de partid“, inclusiv „conducerea superioară“ a partidului cu pricina şi, desigur, celebrele „planuri de măsuri“, unele aparent raţionale, altele suprarealiste, toate însă terifiante în relevarea dimensiunilor supravegherii la care putea fi supus un singur om. Au rămas pe dinafară mii de pagini de corespondenţă interceptată şi copiată, de discuţii interceptate TO şi transcrise şi de convorbiri telefonice, rapoarte de filaj, victime ale aceloraşi proceduri. Sigur, sînt furnizate cîteva eşantioane din fiecare din aceste tipuri de documente, care sugerează amploarea mijloacelor puse în mişcare de Securitate, dar ni se promite integrala lor în alte volume. O operaţie binevenită. Nu atît pentru clarificarea cazului lui Dorin Tudoran – perfect inteligibil cu ce avem acum la îndemînă –, cît pentru relevanţa lor în ce priveşte aberaţia instituţională şi absurdul sistemului în întregul său. Ştim deja ce a putut face un singur om, aproape singur!, împotriva unui întreg sistem al supravegherii totale, ştim în linii mari şi ce mijloace a pus cel din urmă pentru a se „proteja“ împotriva unui singur om, aproape singur!, ceea ce ar urma ar fi detaliile care, de bună seamă, au relevanţa lor, de vreme ce diavolul stă mai ales în detalii! Avem un portret al lui Tudoran „în picioare“, pentru că, oricît s-a străduit, sistemul n-a reuşit să-l doboare, avem şi schiţa contextului, iar prin publicarea documentelor neselectate încă am putea avea întreaga frescă, aşezată pe pînză cu mînă de miniaturist sau de pictor japonez! Textele liminare aparţinînd lui Dorin Tudoran şi Radu Ioanid, precum şi documentele din anexe completează excelent corpusul documentar.

Vigilenţa tovarăşului Cristoiu

Dorin Tudoran are dreptate să-i dedice volumul lui Ion Cristoiu. Prin toamna anului 2006, acesta a publicat în Jurnalul Naţional două articole prin care solicita, în primul, dosarele disidenţilor, în al doilea, dosarul lui Dorin Tudoran, despre care „habar n-aveam ce făcuse şi ce dresese“. Bun, nu ştiu ce l-o fi mîncat atunci pe dl Cristoiu în fund, dar acum este pe deplin servit! Dosarul lui Tudoran, nu cred că spre bucuria editorialistului atomic, a apărut! Nu ştiu dacă fără această somaţie Tudoran s-ar fi grăbit să-l obţină. În fond, nu e nici o plăcere să descoperi între turnători vechi colegi de şcoală, colegi apropiaţi de breaslă, ba chiar şi foarte buni prieteni! Deci dl Cristoiu este servit. Mai multe documente ale Securităţii din primăvara anului 1983, pe cînd era tovarăş redactor-şef în presa UTC, ni-l arată, laolaltă cu lotul de „protocronişti“, foarte nemulţumit de activitatea Consiliului USR şi a „organelor de partid şi de stat“, care nu iau măsurile necesare împotriva lui Dorin Tudoran! Cred că dl Cristoiu ar avea urgentă nevoie de un tratament cu lecitină – nu-şi amintea în 2006 de cel împotriva căruia solicita măsuri dure în 1983! Dar poate îşi aminteşte, măcar acum, cine va fi fost rezidentul Securităţii Timaru. Deocamdată, din dosarele lui Tudoran, CNSAS n-a deconspirat decît o mică parte din colaboratori, dar unul şi unul! – Al. Paleologu, Mircea Iorgulescu, Andrei Brezianu, Eugen Uricaru, Dan Zamfirescu. Unii erau cunoscuţi deja din alte dosare, doi – Iorgulescu şi Uricaru – nu vor să recunoască nici după reiterarea probelor, ultimul se laudă cu detestabila activitate, pusă – cum altfel? – în slujba patriei şi a poporului! Bun, dacă tratamentul cu lecitină n-are efect, poate descoperă CNSAS-ul pînă la urmă identitatea rezidentului Timaru. Nu, nu sugerez că ar fi dumnealui, nici Tudoran nu sugerează asta.

Complicatul „caz Botez“

Nici nu apăruse bine volumul şi „cazul Botez“ a creat o mare dezbatere între Radu Ioanid, Dorin Tudoran şi membri ai familiei regretatului matematician, ca să nu mai vorbesc despre agitatele discuţii din cyberspaţiu. Şi pe bună dreptate! În absenţa dosarelor personale – nu ştiu cum de nu pot fi găsite! –, e un caz pe care nu prea ştii cum şi de unde să-l apuci. Pe de o parte, critic pe termen lung al regimului Ceauşescu, în texte difuzate la Europa Liberă şi publicate în presa internaţională şi om căruia i s-a refuzat de peste treizeci de ori o viză de ieşire din România după declanşarea protestelor, ba chiar şi domiciliu forţat. Mai mult, el a fost cel care i-a înlesnit lui Dorin Tudoran, cu care era prieten, scoaterea unor texte protestatare din ţară. Pe de altă parte, există în dosare multe note informative privindu-l pe Tudoran, bătute la maşină, dar semnate în nume propriu, nu cu nume de cod. Una e semnată şi datată olograf. Altele sînt relatări ale discuţiilor transcrise, după bandă spune el, de securistul Ureche. Însă din texte reiese că Botez raporta la detaliu întîlnirile cu Tudoran şi spusele acestuia, părea să primească misiuni pe lîngă poetul revoltat din partea lui Marian Ureche, ofiţerul său de legătură, analiza starea de spirit a „obiectivului“. Şi două pasaje de document care mă pun pe gînduri: „Colind ambasadele din Bucureşti şi frecventez diplomaţi de circa 15 ani. Nu-mi amintesc să-l fi întîlnit pe Dorin Tudoran în cercurile diplomatice…“ (14 II 1983, Notă de Mihai Botez). Şi celălalt, dintr-o notă a lui Marian Ureche, în care relatează o discuţie cu matematicianul: „Menţionez că Botez Horia a afişat la această întîlnire o permanentă stare de neîncredere şi suspiciune în organele noastre subliniind că nu-i face plăcere să-şi «toarne» prietenii (români). Am încercat să-l temperez, lucru care nu a reuşit decît parţial“. Termenul „toarne“ e pus între ghilimele de ofiţer, ceea ce poate însemna fie că e un citat, fie că termenul nu i se pare cel mai adecvat. Oricum, raportul pare să sugereze că „turnătorul“ nu era neapărat bucuros de rolul pe care-l juca. Mi se pare limpede că, pînă la apariţia dosarelor personale ale lui Mihai Botez, cazul său e dificil de clarificat. Că nu e un simplu turnător e limpede, nici măcar nu semnează cu pseudonim. S-a emis ipoteza unei disidenţe „de lux“ fabricate de Securitate, precum şi cea a agentului acoperit. În favoarea acestora a fost adus şi argumentul numirii sale drept ambasador al României la Washington de către regimul Iliescu şi cel al proastei primiri a acestuia în mediile diplomatice americane. Sub rezerva de a fi contrazis de documente ulterioare, eu aş îndrăzni s-o formulez şi pe cea a jocului dublu, a cîntatului la două mese. Poate că Mihai Botez s-a iluzionat că trage el pe sfoară ditai Securitatea prefăcîndu-se că îi face jocul. Doar că, aşa cum observa Radu Ioanid, de la un punct încolo, parcă prefăcătoria devine prea naturală. Ca să vedem cum stau cu adevărat lucrurile, ar trebui totuşi să avem acces la acele dosare de negăsit! Tudoran însuşi e clar tulburat de ce a citit în dosare, dar nu-şi acuză direct prietenul. Nu este însă el de vină că dosarul Botez nu apare, în ciuda faptului că familia îl cere şi în situaţia în care regretatul matematician a fost de două ori ambasador, în SUA şi la ONU! De ce n-or fi dat o mînă de ajutor Ion Iliescu sau Marian Ureche, mahăr şi postrevoluţionar, familiei în găsirea dosarului, e greu de priceput.

Nu, nu e nici o bucurie să citeşti o asemenea carte, rişti să ieşi strivit la capătul lecturii – uneori, abjecţia te loveşte în moalele capului, de prea puţine ori, ai prilejul să admiri virtuţile prieteniei şi ale loialităţii. Dar e o lectură instructivă – afli multe şi despre esenţa ultimă a unui regim criminal, dar şi despre complexitatea infinită a naturii umane. Pe aceasta, pînă la urmă, o cunoşti cu adevărat numai în situaţii-limită. Mulţumesc, încă o dată, Dorin Tudoran. Ştiu că n-a fost uşor nici atunci, nici cînd te-ai trezit cu cele 10.000 de pagini în braţe!

Muzica adevarata(30)-Hey You-Pink Floyd

Ca bine le mai zici, dom'le!.........

Boc: Dacă USL ar fi la putere, nu s-ar inaugura nimic după ritmul de lucru al lui Antonescu..........

Premierul Boc a spus vineri că dacă USL ar fi la guvernare nu s-ar inaugura nimic, iar foarfeca cu care se taie panglica ar fi trimisă "la Muzeul Antichităţilor" având în vedere "ritmul de lucru al lui Crin Antonescu".

"Eu cred că românii primesc o veste bună, în sensul că toţi cei care doresc să ajungă pe litoral pot să ajungă mai repede, să economisească timp şi bani. Este o veste bună şi pentru constănţeni, pentru că scapă de o bună parte din aglomeraţia din oraş, iar în 30 septembrie, odată cu finalizarea podului de la Cernavodă, practic au toate şansele să scape definitiv de traficul din municipiul Constanţa", a afirmat primul-ministru în cadrul unor declaraţii de presă ocazionate de inaugurarea porţiunii de autostradă Constanţa - Murfatlar, de 14 km, parte a tronsonului Medgidia-Constanţa din Autostrada Soarelui. El a felicitat-o pe Anca Boagiu în special că a terminat acest proiect cu câteva zile înainte de data fixată.

"Ştiu că sunt mulţi care fac băşcălie. Că s-au inaugurat, 54 de kilometri, 17, 21... Eu îi invit pe toţi cei care fac băşcălie, să compare marele succes al guvernării Tăriceanu, cu 5 kilometri de autostradă în patru ani de zile, cu ceea ce totuşi s-a făcut în aceşti doi ani de criză (...) Aceşti kilometri sunt kilometri reali şi nu sunt în imaginaţia unora sau altora", a adăugat Boc.

El a ironizat apoi USL, despre care a opinat că nu va fi în stare să inaugureze investiţii finalizate. "Le spuneam bine celor din guvernarea trecută, celor de la Alianţa Socialistă, că într-adevăr, pe vremea lor, foarfeca a ruginit. Şi dacă Ponta ar ajunge cu Antonescu la putere, sunt convins că ar fi trimis direct foarfeca la Muzeul Antichităţilor, după ritmul de lucru al lui Antonescu", a conchis primul-ministru

Inca un motiv pentru care echipa de fotbal Steaua Bucuresti mi-a iesit definitiv din inima: M.M. si tiganiile lui

"Am aprobare de la Gigi, si pot sa-l dau afara pe Narcis in secunda unu. Daca nu imi convine ceva, pot sa il inlocuiesc!"

Acesta a fost atacul lui Meme Stoica, aseara, la Digi Sport. Managerul Stelei a incercat sa isi demonstreze puterea pe care o detine in cadrul clubului, chiar daca cel vizat este un alt membru din conducere.

Replica lui Narcis Raducan a venit azi, insa a fost foarte decenta.

"Am invatat in acesti doi-trei ani ca atunci cand apar la televizor, reprezint Steaua. Trebuie sa le transmit jucatorilor liniste, prin comportamentul meu. Am fost si eu jucator si stiu cat de important este. Problemele se rezolva in particular. Am discutat azi, si vom mai discuta, dar eu nu vreau sa vorbesc despre lucrurile astea in fata presei", a spus Narcis Raducan la Sport.ro.

O replica mai eleganta decat un dribling de-al lui Hagi!

Monumente de nesimtire(28). Azi: Iulian Urban, un senator caruia ii vorbeste gura fara el!!!!!!

"Nu Breivik a comis atentatul, ci actualii lideri care conduc în UE!", a scris ieri Iulian Urban pe blogul său. Senatorul PDL a explicat că declaraţiile sale au fost interpretate greşit, dar şi le menţine.

Ploua in cartier

Descântec de ploaie – de Ana Blandiana

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

Monumente de nesimtire(27). Azi: Eugen Chelemen

http://www.adelin-petrisor.ro/?tag=eugen-chelemen
http://http://www.adelin-petrisor.ro/?p=757

Muzica adevarata(29)-Emerson, Lake & Palmer - Lucky Man

Amy Winehouse!...........

Suna oarecum ciudat si impotriva curentului sa te gandesti ca moartea lui Amy Winehouse a fost o binecuvantare pentru ea si pentru cei din jurul ei!( mai putin a impresarului si a celor care profitau de ea). Si-a trait viata asa cum a vrut, a lovit in corpul ei cu o ura pe care nu stiu cati o inteleg, probabil ca nici ea, nici noi! Talentata si rasfatata, neajutata impotriva vointei ei, Amy s-a stins incet incet. Daca era un om de rand lumea ar fi privit-o altfel, poate fara prea multa intelegere, asa insa......
Sa fie clar: era un om ca toti oamenii, care si-a batut joc de ea si de viata ei! Asta ar trebui luata ca o lectie pentru toti cei care cred ca drogurile si bautura(in exces!) sunt un mod de-a trai!

Dumnezeu s-o odihnesca! A ajuns acolo unde si-a dorit, aproape dintotdeauna...
Unii au fost socati de moartea ei, eu nu.....


Si-acum, cateva fragmente:
In timpul unei piese, după ce Amy Winehouse şi-a 'etalat' lenjeria intimă, s-a apropiat de microfon mişcându-se ca şi cum ar fi fost beată, a uitat ce trebuia să cânte şi, mai mult, când a vrut să facă o piruetă şi-a pierdut echilibrul şi a căzut . Nu a părut să fie deloc jenată de incident, ba chiar a izbucnit în râs. respect pentru spectatori??????????)

Amy Winehouse, care ar urma să concerteze la Bucureşti la 15 august, a primit o lecţie de la vecinii noştri de la Belgrad care au huiduit-o pentru că a apărut beată pe scenă. Cântăreaţa mergea împleticit şi a reuşit cu greu să cânte câteva melodii. La un moment dat, Amy şi-a scos pantofii şi s-a aşezat în fund. Cei 20.000 de sârbi prezenţi la concert au fluierat-o copios pe britanică.( sarbii-s sarbi, sa fie clar!!!!!!!!!!!!!)

Monumente de nesimtire(26). Azi; Tokes Laszlo

„Dacă am pierdut teritoriu, cerem în schimb drepturi, inclusiv dreptul la autodeterminare naţională limitată, dreptul la toate tipurile de autonomie".....

Viktor Orban

Am evitat de multe ori sa am o atitudine transanta in privinta relatiilor romano-maghiare si mai ales ale disputelor UDMR cu partidele poitice din tara! Oamenii isi fac treaba pentru care s-au infiintat, noi suntem datori sa le aratam ca suntem concilianti in privinta drepturilor lor dar fermi in ceea ce priveste administrarea teritoriala. Am un prieten roman de etnie maghiara, suntem prieteni din copilarie, la ei in casa se vorbeste ungureste dar, in momentul cand intram noi, prietenii lui, toti incepeau sa vorbeasca romaneste, indiferent de situatie(dovada de respect, acelasi pe care il purtam si noi lor!). Am trait clipe minunate, practic am crescut impreuna iar parintii lui erau niste oameni adorabili. Niciodata dar, niciodata nu au existat tensiuni intre noi pentru ca am evitat discutiile politice sau de natura nationalista. Am trait in buna pace si o facem si acum.
Mare parte a copilariei mi-am petrecut-o la Timisoara si Arad, in comunitati de unguri, nemti si romani, ne jucam impreuna, ne ciorovaiam impreuna. Ce daca eram nemti, romani sau unguri!
Am calatorit in Ungaria si inainte de revolutie(ce invidios eram pe magazinele lor, luminile care straluceau noaptea pe marile bulevarde cu reclame occidentale, pe sapunul Amo, sticlele de 1 litru de Coca-Cola, blue-jeansii pe care-i gaseai oriunde fara sa fii nevoit sa cumperi la negru!), am calatorit si dupa Revolutia din 1989 cand la ei autostrazile nu erau un vis frumos ca in Romania, cand satele aratau exact ca ale noastre(nu foarte bine!) dar cu mini-market-uri occidentale. I-am admirat si i-am invidiat dar, declaratia lui Viktor Orban la Scoala de Vara de la Tusnad m-a infuriat groaznic:
"In privinta reorganizarii Romaniei, nu a venit momentul in care Guvernul de la Budapesta sa se manifeste. Poate va veni acel moment. Deocamdata trebuie sa spun ca comunitatea maghiara trebuie sa adopte o pozitie comuna si sa comunice asta Guvernului de la Bucuresti. (...) Dupa ce va fi o pozitie comuna care ne va fi comunicata si noua vom decide daca trebuie sa intervenim", a spus Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale.
Sunt ferm convins ca majoritatea maghiarilor din Ungaria si o mare parte din romanii de etnie maghiara din romania nu-i impartasesc opiniile dar, asemenea declaratii nu fac decat rau unor relatii de buna vecinatate! E timpul sa va zic ceva D-le Viktor Orban(Laszlo Tokes, se aude?): SUNTETI UN NESIMTIT iar Ministeru de Externe trebuie sa ia o atitudine in privinta acestei mizerii!

Trai neneaca......

Am pozat vilele vameşilor din Albiţa. Îţi taie respiraţia

Autor: Răzvan Moldoveanu

Niciun vameş n-a fost arestat în cadrul operaţiunii din februarie. Cei cu 10-15 ani vechime sunt de neclintit şi afişează averi opulente.

Casa lui Emil Bordeianu, şeful biroului vamal Albiţa

1

Procurorii DNA care au acţionat în Vama Albiţa au cernut grâul de neghină. În cazul scandalului de corupţie, în plasa anchetatorilor au căzut iniţial 53 de poliţişti de frontieră şi, inexplicabil, niciun vameş. E cu atât mai surprinzător cu cât în denunţul său, comisarul-şef Valeriu Bodoga, care înainte de a fi numit la comanda IJPF a fost şeful PTF Albiţa, face referire nu numai la poliţiştii de frontieră corupţi, ci şi la vameşi. Absolut inexplicabil, în referatul DNA nu se face nicio referire la vreun vameş. “Au ajuns după gratii cei mai mici dintre ei, cei care nu au nici super vile sau averi. Mulţi dintre ei chiar sunt amărăţi, înglodaţi în datorii, care nici bani de avocaţi nu au avut", a spus, sub protecţia anonimatului, un lucrător de la vama Albiţa.

La şase luni de la descinderile în forţă ale mascaţilor, în Vama Albiţa a fost instituită legea tăcerii. "Nu am ce să vă spun", a fost singura frază, seacă, a lui Emil Bordeianu, şeful biroului vamal Albiţa. Bordeianu, care are un frate deputat PNL de Vaslui, s-a remarcat printr-o declaraţie publică, imediat după descinderile de la poliţia de frontieră din Albiţa când a afirmat că în mandatul său la vamă nu au existat fapte de corupţie. Bordeianu nu a vrut să vorbească nici despre averea pe care a strâns-o el şi nici despre vilele impozante pe care subordonaţii săi şi le-au ridicat în Huşi.

Vameşul Oancea are 1.400 de lei salariu şi o vilă uriaşă

Unul din cei mai înstăriţi vameşi din Huşi este Daniel Oancea. Acesta deţine, împreună cu soţia, un teren în Costineşti, unul în Huşi, un apartament în Huşi, o garsonieră în Iaşi. Şi în plus şi-au ridicat o vilă ce-ţi taie răsuflarea.



Experţii imobiliari susţin că, aşa cum arată acum construcţia, aceasta are o valoare de piaţă de cel puţin 120.000 de euro. Ştiţi care sunt datoriile familiei? Zero lei şi zero bani. Aceasta ar fi prima informaţie surprinzătoare. A doua este câştigul lunar al familiei. Astfel, potrivit declaraţiei de avere, Daniel Oancea a avut în 2010 un venit net anual de 17.000 lei, adică, lunar a luat în mână 1.400 de lei. Soţia acestuia este medic stomatolog şi a câştigat în 2010 aproape 37.000 lei, adică 3.000 lei lunar.

Vameşii vor să credem că se hrănesc cu aer

Cumulând cele două venituri, reiese că familiei i-a intrat în conturi, în 2010, câte 4.400 lei lunar, adică puţin peste 1.000 euro. Ducând la extrem calculul nostru şi admiţând prin absurd că în ultimii 10 ani familia ar fi avut constant acelaşi venit, ar reieşi o agoniseală de 120.000 de euro. Dar proprietăţile acestora sunt mult mai valoroase. Şi, în plus, în cei 10 ani luaţi ca perioadă de calcul, familia nu ar fi trebuit să mai mănânce, nu ar fi trebuit să-şi cumpere nici măcar o pereche de chiloţi. De concedii sau alte distracţii, nici nu e cazul să mai vorbim.

Bugetul unei familii care câştigă în jur de 1.000 de euro lunar este doar unul de supravieţuire în România. Mâncarea costă lunar 400 de euro. Întreţinerea (utilităţile) costă în medie 100 de euro lunar, cablul, internetul încă 25 de euro, abonamentele telefonice circa 40-50 de euro, benzina costă cel puţin 100 de euro. Acestea sunt cheltuielile de bază, de care nu poţi scăpa şi se ridică la 675 de euro. Se adaugă costurile cu hainele, minim 50 de euro/lună la o medie anuală. Zilele de naştere ale rudelor apropiate, sărbătorile, costurile cu alcoolul şi ţigările sunt alte cheltuieli mărunte dar care se adaugă. Apoi sunt costurile cu curăţenia casei, cumpăratul mobilei, al perdelelor şi covoarelor, electrocasnicele - toate aceste bunuri de folosinţă îndelungată se răsfrâng obligatoriu în bugetul de cheltuieli. Şi n-am pus la socoteală copiii, costurile cu hainele, rechizitele, gadgeturile, banii de buzunar. Toate aceste rubrici de cheltuieli se adună şi depăşesc lejer mia de euro câştigată lunar de vameşul Oancea şi soţia sa.

Aceştia au mai multe case, teren în Costineşti (zonă scumpă) şi mai reuşesc să şi mănânce, să se îmbrace şi să n-aibă niciun leu datorie.

Acelaşi calcul este valabil pentru toţi ceilalţi vameşi din Albiţa care au completat senini declaraţiile de avere ca şi cum ar fi fost suficient ca veniturile declarate să fie echivalente cu valoarea vilelor în care stau. Or vilele sunt bunuri care pot fi luate în calcul după ce tai toate celelalte cheltuieli vitale pentru supravieţuire. Vameşii vor să arate că ei se hrănesc cu aer.

În familia Beanu, atât Victor cât şi Cristina sunt inspectori vamali

Ei deţin trei terenuri: intravilan Costineşti (Constanţa), cumpărat în 2005, de 500 mp, un altul agricol în Huşi, cumpărat în 2006, de 1.100 mp. Al treilea e intravilan Huşi, cumpărat în 2003, de 1.000 mp.



Familia are în proprietate o casă în Huşi de 160 mp, construită în 2004. Cea mai recentă achiziţie imobiliară a familie este un apartament de 60 mp, situat în Iaşi şi cumpărat în 2011.

La capitolul “auto", în declaraţia de avere a celor doi figurează un Land Rover Freelander, an de fabricaţie 2003.

La datorii, este notată o “ipotecă persoană fizică", din 2011, scadentă în 2016, cu o valoare 50.000 euro.

În 2010, Victor Beanu a încasat de la vamă 24.252 lei, în timp ce salariul soţiei sale, Cristina Beanu, inspector vamal superior, a fost de 47.782 lei.

Daniel Oancea este inspector vamal principal, biroul vamal Albiţa

Are un teren intravilan în Costineşti (Constanţa), cumpărat în 2005, de 500 mp.
Un altul este în intravilanul oraşului, cumpărat în 2004, de 404 mp.

Acesta deţine un apartament în Huşi, cumpărat în 2001, cu o suprafaţă de 84 mp şi o garsonieră în Iaşi, cumpărată în 1989, de 38 mp. Totodată, pe terenul din Huşi, familia îşi ridică o construcţie impozantă.

Oancea nu are maşină, dar, potrivit declaraţiei de avere, niciun leu datorie.
Venit anual al lui Oancea a fost în 2010 de 17.078 lei. Soţia sa, Livia, medic stomatolog, a adus anul trecut în casă 36.869 lei.


Emil Bordeianu, şef birou vamal, Albiţa

Teren intravilan în Huşi, dobândit în 2007, ca donaţie, cu o suprafaţă 1.908 mp. Are o casă de locuit Huşi, de 208 mp, construită în din 2010. Nu are maşină. Datorii: 27.000 euro, credit contractat în 2008 la Raiffesen, scadent în 2028. O datorie la Liviu Sasu, din 2010, scadentă în 2015, de 14.000 euro. Card descoperit Raiffesen, contractat în 2011, de 24.000 lei. Venit anual: 75.741 lei, ca şef birou vamal. Soţia, Paula, este administrator la SC Bindinstalcons Huşi şi a câştigat 5.702 lei în 2010.


Paul Manole este controlor vamal superior, la Biroul Vamal Albiţa.

Deţine 1.032 mp intravilan Huşi, teren cumpărat în 1995. Are şi o casă de locuit în Huşi, din 1998, de 320 mp, construcţie în regie proprie. Deţine un Opel Vectra (2001). Manole are un credit la BRD, contractat în 2008, scadent în 2013, în valoare de 33.500 lei



Venit anual încasat de Manole a fost în 2010 de 24.299 lei. Soţia, pensionară, a încasat tot anul trecut doar 9.600 lei, adică 800 lei pe lună.


Sorin Bucur, agent II la Poliţia de Frontieră Vaslui

Deţine o vilă impozantă. Terenul a fost cumpărat în 2002, iar construcţia casei a fost finalizată recent. Venitul annual al lui Bucur a fost de 26.000 lei. Potrivit ziarului “Vremea nouă", agentul are şi două credite, unul de 51.000 lei şi un altul de 6.000 euro.



Într-o declaraţie acordată aceluiaşi ziar, Bucur afirma că şi-a făcut casa după 25 de ani de muncă. “Eu sunt fiu de miliţian şi tata mi-a lăsat moştenire un apartament, dar mi-au plăcut întotdeauna casele mari. E plăcerea mea", a spus Bucur în februarie 2011 pentru ziarul “Vremea Nouă".


Mihai Surdu, agent II, Poliţia de Frontieră Vaslui

Are o vilă în Huşi şi două terenuri agricole în comuna Duda Epureni. Acesta mai deţine două spaţii comerciale, unul în Huşi şi unul în Duda Epureni.



Surdu a avut un venit anual de 27.000 lei, iar soţia de 15.000 lei. Pe site-ul Poliţiei de Frontieră Vaslui, ultima declaraţie de avere completată a fost în 2009.

REACŢII

Despre mutarea şefului de vamă de la Timiş la Arad

“Asta e chiar amuzant. Cel de acolo putea fi tras la răspundere măcar pentru management defectuos"
Laura Ştefan, coordonatoarea programelor anticorupţie din cadrul Societăţii Academice din România

Despre faptul că la Albiţa au fost doar poliţişti de frontieră, fără vameşi

“Probabil că cei de la vamă nu au cooperat şi nu au acceptat infiltrarea unui agent sub acoperire"
Laura Ştefan, coordonatoarea programelor anticorupţie din cadrul Societăţii Academice din România

REŞEDINŢA ŞEFULUI VĂMILOR DIN VESTUL ŢĂRII, AUREL MĂTIUŢ

Credeţi că această vilă a putut fi cumpărată cu doar 55.000 de euro?

Georgeta Petrovici

În celălalt capăt de ţară, la Arad, Aurel Mătiuţ stă la adăpostul uriaşei sale reşedinţe, imaginea alăturată nereuşind să redea proporţiile reale. Mătiuţ a fost şeful Direcţiei Regionale a Vămilor Timişoara. În februarie 2011, când au avut loc descinderile din Moraviţa, directorul Aurel Mătiuţ s-a internat în spital, invocând probleme cardiace. În urmă cu două săptămâni a fost retras la bază, devenind director peste vămile din Arad.

Putea fi penalizat măcar pentru management defectuos

Mătiuţ a scăpat total neatins de iureşul făcut de DNA în vama Moraviţa, unde, în două valuri succesive, au fost arestaţi 110 vameşi şi poliţişti de frontieră. "Mutarea sa la Arad sună chiar amuzant. Putea fi tras la răspundere măcar pentru management defectuos", afirmă Laura Ştefan, coordonatoarea programelor anticorupţie din cadrul Societăţii Academice din România.

Un denunţător din Ploieşti susţine că a negociat cu Aurel Mătiuţ, în vila acestuia din Arad, scutirea de la vămuire a unor transporturi mari de uleiuri minerale. Faptele n-au fost demonstrate, însă denunţătorul a vorbit despre zona spa de la subsolul vilei, mobila din lemn masiv şi de limuzinele din garaj.

Experţii evaluează casa la cel puţin 200.000 de euro

Potrivit declaraţiei de avere, casa, cu o suprafaţă de 300 mp, a fost cumpărată chiar în anul în care a preluat şefia DRAOV Timişoara, adică în 2008, cu suma de 55.000 de euro.



Menţionăm că pentru o casă cu aceeaşi suprafaţă se cere în prezent în Arad 200.000 de euro, în contextul în care, potrivit agenţilor imobiliari, preţurile din 2008 până în prezent au scăzut cu aproximativ 50%. Mătiuţ se încurcă în calcule când vine vorba de maşini. El deţine, potrivit ultimei declaraţii, un Mercedes din 2003 şi un VW Golf din 2006, însă atunci când a preluat conducerea DRAOV nota în declaraţia oficială numai prima maşină, menţionând alt an de achiziţie.

Deşi subordonaţii i-au fost arestaţi pe capete, Mătiuţ a declarat la momentul respectiv că lui nu i-a fost semnalat faptul că se lua şpagă în vămi. Cu toate acestea, oamenii din subordine l-au arătat cu degetul. Vameşul Gheorghe Verdeţ a declarat în faţa anchetatorilor că "în virtutea relaţiilor mele cu şeful Biroului Vamal Moraviţa şi cu directorul de regională Aurel Mătiuţ, aceştia mi-au solicitat să verific ce sume se încasează ca mită de la traficanţii de ţigări deoarece mare parte din aceşti bani le erau remise lor, iar în ultima perioadă constataseră că primesc mai puţini bani". Acuzaţiile n-au fost probate, DNA menţionând că Mătiuţ nu are calitatea de învinuit.

EVZ.ro

Cine sunt adevăraţii "stăpâni" ai SUA. LISTA celor mai mari creditori ai Statelor Unite

Într-o analiză privind datoria publică a SUA, jurnaliştii de la Business Insider au dărâmat mitul financiar conform căruia China deţine cea mai mare parte a datoriei publice americane.

Într-o analiză privind datoria publică a SUA, jurnaliştii de la Business Insider au dărâmat mitul financiar conform căruia China deţine cea mai mare parte a datoriei publice americane. "Dacă ai încerca vreodată să compari situaţia datoriilor din America şi din Japonia, cineva inevitabil ar spune < Păi, Japonia îşi permite o datorie publică mult mai mare pentru că totul este deţinut pe plan intern, în SUA însă cea mai mare parte a datoriei publice este deţinută de chinezi>. Se pare însă că acest fapt nu este în totalitate adevărat ", spun cei de la Business Insider. Lista creditorilor SUA este prezentată în mod crescător.

Topul adevăraţilor deţinători ai datoriei publice americane

1. Hong Kong

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 121,9 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 0,9%

2. Centrele bancare din Caraibe

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 148,3 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 1%

3. Taiwan

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 153,4 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 1,1%

4. Brazilia

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 211,4 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 1,5%

5. Ţările exportatoare de petrol ( Ecuador, Venezuela, Indonezia, Bahrain, Iran, Irak, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Gabon, Libia şi Nigeria)

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 229,8 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 1,6%

6. Fondurile mutuale

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 300,5 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 2%

7. Băncile comerciale

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 301,8 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 2,1%

8. Fonduri de stat, locale şi de pensie

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 320,9 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 2,2%

9. Fonduri mutuale care investesc în pieţele financiare foarte lichide ( în instrumente financiare cu maturitatea de sub un an)

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 337,7 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 2,4%

10. Marea Britanie

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 346,5 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 2,4%

11. Fondurile private de pensii

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 504,7 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 3,5%

12. Statul şi autorităţile locale

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 506,1 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 3,5%

13. Japonia

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 912,4 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 6,4%

14. Poporul american

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 959,4 miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 6,6%
• la acest capitol sunt incluse şi titlurile de stat cumpărate indirect de către populaţie, respectiv prin fondurile de investiţi cu un grad ridicat de risc ("hedge funds")

15. China

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 1.160 de miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 8%

16. Banca centrală a SUA (Fed)

• Trezoreria SUA datorează băncii centrale americane (Fed) suma de 1.630 de miliarde de dolari în titluri de stat
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 11,3%

17. Fondurile de investiţii ale sistemului de asigurări sociale

• valoarea totală a titlurilor de stat americane - 2.670 de miliarde de dolari
• procentul deţinut din datoria publică a SUA - 19%
• include pensiile de urmaş şi cele pentru persoanele cu dizabilităţi
• există titluri de stat emise special pentru acestă categorie, ce nu sunt cotate la bursă

În total, Trezoreria SUA datorează străinilor şi guvernelor străine 4.514 miliarde de dolari. Cu toate acestea, cea mai mare parte a datoriei publice, care se ridică la peste 14.340 de miliarde de dolari, este deţinută de către poporul american.

Corina Varlan(gandul.info)

Se-ntampla si-n Norvegia!

Morţi şi răniţi la Oslo, în atentatele cu bombă de lângă sediul guvernului norvegian

Două explozii puternice au avut loc astăzi lângă sediul guvernului norvegian, din Oslo, cel puţin două persoane pierzându-şi viaţa şi alte 15 fiind rănite, informează Reuters. Presa locală a transmis că premierul Jens Stoltenberg nu se numără printre răniţi, el nefiind în clărire în momentul deflagraţilor. Norvegia a fost, în repetate rânduri, ţinta ameninţărilor teroriste din cauza implicării sale militare în Afganistan.

Morţi şi răniţi la Oslo, în exploziile de lângă sediul guvernului norvegian

Sursa: REUTERS

UPDATE 19.30: Poliţia norvegiană le-a cerut locuitorilor din Oslo să evite zonele aglomerate şi, dacă sunt în oraş, să se îndrepte spre cartierele în care stau şi să rămână acasă.

UPDATE 19.25: Şeful guvernului de la Oslo a spus că toţi miniştrii norvegieni par să fie în siguranţă. El a mai precizat că, la recomandarea poliţiei, nu poate dezvălui locul unde se află.

UPDATE 19.15: Situaţia „este gravă”, chiar dacă autorităţile sunt bine pregătite, a declarat premierul Jens Stoltenberg, care a intervenit telefonic la postul TV2 Nyhetskanalen.

Anul trecut, trei persoane suspectate că ar plănui atacuri teroriste au fost arestate la Oslo. Acestea făceau parte din al-Qaida şi se aflau sub monitorizarea autorităţilor norvegiene de aproximativ un an.

„Cu siguranţă nu este vorba de grupări teroriste norvegiene, deşi, din când în când, au fost arestate persoane care aveau legături cu al-Qaida”, a spus analistul David Lea, de la Control Risks, întrebat cine s-ar putea afla în spatele atentatelor de azi.

Din primele informații se pare că una dintre explozii s-a produs într-o clădire aparținând unui ziar central. Birourile din centrul capitalei Oslo au fost evacuate, iar mai multe drumuri din centru au fost închise.

„Am văzut cum ferestrele clădirii VG (unde se află cel mai mare tabloid norvegian, n.r.) şi ale sediului guvernului s-au spart. Mai mulţi oameni zac în sânge pe străzi”, a declarat un jurnalist de la postul public de radio NRK prezent la faţa locului.

„Este sticlă peste tot. Este haos total. Ferestrele tuturor imobilelor din jur au fost distruse”, a adăugat jurnalistul de la NRK, Ingunn Andersen, care a spus că la început a crezut că este vorba de un cutremur.

Ce grupări ameninţă Europa

Potrivit Reuters, pe lista organizaţiilor teroriste care au comis atentate în Europa sau au avut legătură cu acestea se numără al-Qaida, Mişcarea Islamistă din Uzbekistan şi grupările Lashkar-e-Taiba (din Pakistan) , Al Shabaab (din Somalia) şi AQIM (din Algeria).

Recunostinta....

..........imbatraneste repede! (Aristotel)

Sergey Esenin's Letter to Mother - Alexander Menshikov

Serghei Esenin - Scrisoare De La Mama

….
Puiul mamei,
Daca ti-i dor de-acasa
Atunci te rog pofteste
De sarbatori la noi.
s-aduci nadragi tatucai
mie-o broboada groasa –
la noi sunt tare multe
necazuri si nevoi.

CA ESTI POET DE SEAMA
N-AM NICI-O BUCURIE
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri,
Cu bratele pe plug.

Batrana sunt si trupul
De-abia ma mai ridica
Dar daca tu departe
Prin targuri nu plecai
Eu astazi aveam nora
Frumoasa si voinica
Si pe genunchi dam huta
Un nepotel balai.

Dar tu copiii vostri
i-ai risipit prin lume
ti-ai dat usor nevasta
unui barbat strain.
Si singur, fara sprijin
Nu stiu de ce anume
In valmasagul crasmei
Te-ai cufundat deplin.

Tu, sufletelul maicai
Serioja, ce-i cu tine?
Erai asa cuminte
Si-asa de ganditor,
Incat spunea tot satul:
Ce fericit e-n sine
Si Aleksei Esenin
Ca are asa fecior.

Dar tu nadejdea noastra
O amagisi amarnic
De asta-n suflet chinul
Si grijile se-nfig
Caci tatal meu, saracul,
A tot crezut zadarnic
Ca stihurile tale
Or sa ne dea castig.

Din ce primesti pe ele
Tu nu ne poti trimite.
De asta dureroase
Cuvintele-si fac loc
Eu una stiu din cele
De tine patimite:
Poetilor parale
Nu li se dau de loc.

Ca esti poet de seama
n-am nici o bucurie.
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri
Cu bratele pe plug.

Acum traim ca-n bezna
Necazul ne tot bate
Si la gospodarie
n-avem un cal macar
de-ai fi ramas acasa
am fi avut de toate
si, cum esti plin de minte,
erai de mult primar.

Am fi trait ca lumea
Sub anii ce ne cearca
Tu nu stiai ce-i truda
Si zbuciumul pustiu
Eu ti-as fi pus nevasta
Sa tese si sa toarca
Pe cand tu batranetea
Ne-o linisteai, ca fiu.

Muzica adevarata(28)-Alla Pugacheva - Arlekino)-

Monumente de nesimtire(25): Azi: Inalta Curte de Casatie si Justitie&CSM

"Instituţii neconvingătoare", "sunt ÎCCJ şi CSM". Domnilor, ati citit Raportul CE pe justiţie?

“Ne-am cunoscut la 18 ani, eram elevi amandoi, ea la Hasdeu, eu la Spiru Haret, eram activi si unul si celalalt"..adicatelea, cum vine asta, tovarase?

El a aratat ca in casa avea microfoane peste tot, fapt care i-a afectat comunicarea libera cu sotia.

“Capatasem un obicei: cand vroiam sa ne spunem ceva, ne duceam in baie si dadeam drumul la apa cand vroiam sa ne comunicam ceva mai discret”, povesteste Ion Iliescu.

Ce vorbesti, mai draga!...........

Iliescu a mai spus ca, atat el cat si sotia sa, Nina, si-ar fi dorit sa aiba copii, dar “nu a fost sa fie”. “Ne-am fi vrut, dar n-a fost sa fie. Am, insa, multi nepoti cu care comunicam”, a spus Iliescu.

Sa se-nteleaga foarte bine: comunica, nu-i iubeste! Averea merge la PSD!....

Cum va place?

Awdi, marele castigator la „Loteria licitatiilor” a la Nastase

Autor: Andrei Coman

Niciuna dintre afacerile Hassan Awdi nu ar fi ajuns sa se extinda atat de mult, devenind daunatoare pentru statul roman, daca libanezul nu ar fi gasit modalitatile de a se conexa la asazisa „lume buna” a mediului de afaceri. O lume in care, adesea, banul devine o consecinta, si nu o moneda de schimb, caci serviciile si contraserviciile primeaza: imi dai, iti dau si eu, imi faci, iti fac si eu!

Probabil ca si un proaspat absolvent al Facultatii de Drept isi poate da seama, de la prima privire peste documente, ca afacerile libanezului Hassan Awdi au debutat, in mare masura, sub spectrul neglijentei crase a statului roman. Ca s a nu spunem ca, din cate se pare, zisa „neglijenta” inseamna, de fapt, incompetenta, reavointa si o totala nepasare fata de averea statului.

Participa multi, castiga cine trebuie

Cel mai bun exemplu, luat aleatoriu dintr-o lunga lista, il constituie vanzarea catre Monalisa Trading Co. SRL, detinuta de Hassan Awdi, a Societatii Comerciale PANDURI SA (fosta ICL Alimentara sectorul 5). Intr-un act de suspecta generozitate, FPS vinde la un pret derizoriu, de numai 22,7 miliarde, 72 la suta din actiunile PANDURI SA. Nu facem acum calcule, dar este mai usor sa comparati suma cu valorile existente la data vanzarii in posesia firmei: marfa pe stoc in valoare de 20 miliarde de lei, 49 de spatii comerciale totalizand cateva mii de metri patrati, aproximativ 26 de miliarde de lei in conturi, 36 de masini si alte valori patrimoniale de aproape 15 miliarde de lei.

Poate ca nu este lipsit de importanta sa mentionam ca unele spatii s-au intors la PSD, in scurt timp, sub forma unor sedii de campanie oferite chiar de catre libanez. Nimeni nu s-a intrebat, insa, cum de a fost ales Hassan Awdi ca partener de afaceri cu statul roman, intr-o perioada in care erau foarte multi investitori straini, seriosi si cu mult mai credibili, care ar fi dorit sa investeasca aici. In mod cert, ancheta va stabili si cum au decurs licitatiile la care a participat Awdi. E drept ca legislatia in domeniu la vremea respectiva era foarte permisiva, dar tocmai aceasta a facut ca licitatiile sa fie castigate numai de cine trebuie. Trucul este simplu, pe langa firma preferata mai vine firma X, vine si firma Y, prima liciteaza, a doua nu, prima se retrage dupa o strigare si castiga cine este cazul. Altfel spus, daca nu esti in carti, nu existi!

Hassan, in anturajul „matusii Tamara”

Legaturile lui Hassan Awdi cu potentatii zilei nu sunt nici ele intamplatoare, indiferent cum le-ar motiva acesta. A ajuns in imediata apropiere a familiei fostului premier Adrian Nastase via Philip Bloom, cetatean american cercetat pentru mita si contrabanda. Hassan Awdi figureaza intr-o organizatie intitulata pompos „Democrati din afara Romaniei”, infiintata de Bloom, unde mai apare si presedintele Biomedica, Lucian Russu, a carui sotie a cumparat apartamentele pe care celebra „Matusa Tamara” (matusa a Danei Nastase) le-a obtinut, la randul ei, de la Alexander Bittner. Intre acesta si Bittner, omul de casa al lui Adrian Nastase, poreclit „pusculita lui Nastase”, nu este nicio diferenta, fiind una si aceeasi persoana. Iar printre cunostintele foarte dragi lui Bittner se numara si Roxana Bichel, fosta consiliera a lui Musetescu, ulterior cu stagiu chiar la Guvern, adica aceeasi Roxana Bichel care se regaseste si pe listele de „cadouri” aflate in posesia noastra.

Sa ne mai intrebam de ce atata amar de vreme nimeni nu s-a incumetat sa ia la puricat actele si afacerile lui Hassan Awdi? Iar cine a avut vreo asemenea initiativa s-a lamurit repede ca, dupa cum spunea Murphy, lumea se imparte intre indreptatiti si neindreptatiti, iar indreptatitii sunt cei care impart dreptatea.

Ion Iliescu, lichiorul de trandafiri si microfoanele din casa! Auzi tovarase, nu te-ai saturat sa minti?

Ion Iliescu: O data am fost si eu beat, in studentie - un pahar de lichior de trandafiri m-a facut praf

de V.M. HotNews.ro

Joi, 21 iulie 2011

Fostul presedinte Ion Iliescu a rememorat, in emisunea "Povestirile adevarate", transmisa, joi, de Acasa Tv, un episod din anii studentiei, cand, la ziua unui coleg, a fost "facut praf" de un pahar de lichior de trandafiri, el aratand ca acesta a fost singurul "experiment" de acest fel din viata sa, transmite Mediafax.

"Am avut o singura experienta de acest gen. Eram student, inca nu invatasem limba rusa si rusii, foarte amabili si foarte prietenosi - era ziua de nastere a unui coleg de camera si, ma rog, ca rusii, cu stacana de vodca, si apoi unul de lichior de trandafiri care m-a facut praf. Eram si la etajul 5, ei dupa ce am terminat masa au plecat sa se aeriseasca. Eu n-am coborat, mi-a fost greu sa ajung la capatul culoarului unde erau chiuvetele sa ma spal pe fata", a spus Iliescu.

Fostul sef de stat a precizat ca acesta a fost singurul experiment de acest gen, ca sotia sa, Nina, nu l-a vazut atunci si ca, a doua zi, a mers si a cumparat un borcan cu muraturi de cinci litri.

"Ea era in alt camin. Ulterior am capatat o camera impreuna, eram in cartiere diferite. Era inainte de casatorie. Deci a fost un singur experiment in viata cand am fost si eu beat. A doua zi eram innebunit dupa ceva acru, m-am dus pe la bufetele din cladirea institutului, n-aveau nimic acru. M-am dus la un magazin alimentar, vazusem niste borcane cu muraturi, am vazut unul mare, de cinci litri, l-am luat acasa, dar erau tratate altfel, nu cu sare", a povestit Ion Iliescu.

• Ion Iliescu sarbatoreste 60 de ani de casnicie: Primul sarut - in Cismigiu; plimbarile - in Parcul Carol, la nunta - un violonist din Oltenita

Fostul presedinte Ion Iliescu a rememorat, in emisunea "Povestiri adevarate" difuzata de Acasa Tv, cu ocazia aniversarii a 60 de ani de casnicie, momentul in care a cunoscut-o pe sotia sa, Nina, primul sarut, primele plimbari, si nunta, unde a cantat un violonist din Oltenita.

"Ne-am cunoscut la 18 ani, eram elevi amandoi, ea la Hasdeu, eu la Spiru Haret, eram activi si unul si celalalt. Primul sarut, ca la fiecare, in parcul Cismigiu. Si apoi plimbarile prin parcul Carol. Eu locuiam in Piata Filaret si mergeam deseori in parcul vecin noua", a spus Iliescu.

El a aratat ca este un romantic, asa cum este si sotia sa Nina. Ion Iliescu a spus ca relatia dintre el si sotia sa a fost una de dragoste la prima vedere, consolidata foarte rapid.

"Dupa cel de-al doilea an de studentie, in 1951, pe 21 iulie, am decis sa ne casatorim", a spus Iliescu, mentionand ca nunta a fost "una modesta".

"Pe vremea aceea nu aveam nimic. Nu ne puteam permite nuntile de azi. Am mers impreuna cu cele doua mame si doua matusi. In prima zi, in apartamentul de bloc din piata Filaret, la noi acasa, cativa din partea mea, cativa din partea ei si a doua zi, la ei acasa, in cartierul Giulesti, la o casa, sub o bolta de vita, iarasi cu membrii celor doua familii. La mine acasa, au venit doar doi prieteni", a spus Iliescu.

Intrebat daca la nunta au fost lautari sau a cantat magnetofonul, fostul sef de stat a spus: "Un unchi de-al meu a venit cu un violonist din Oltenita, ca noi am locuit acolo, in apropierea cartierului vesel al lautarilor. Si un prieten a venit si ne-a intretinut".

Iliescu a rememorat perioada de trei ani si jumatate in care a stat la Timisoara, el aratand ca sotia sa, Nina , a facut naveta saptamanal. "Atunci nu erau cinci zile lucratoare, ci sase. Se urca in tren seara si se intorcea luni dimineata. N-a fost usor - trei ani si jumatate", a spus Iliescu.

El a aratat ca in casa avea microfoane peste tot, fapt care i-a afectat comunicarea libera cu sotia.

"Capatasem un obicei: cand vroiam sa ne spunem ceva, ne duceam in baie si dadeam drumul la apa cand vroiam sa ne comunicam ceva mai discret", povesteste Ion Iliescu.

El a spus ca, dupa Revolutie, sotia sa Nina i-a transmis ca ramane alaturi de el, care devenise persoana publica, dar i-a solicitat sa nu aiba pretentia de a fi prezenta la actiuni de protocol.

"Avusesem o experienta nenorocita cu o Elena care a creat o reactie de respingere in societatea romaneasca si a zis ca nu vrea in niciun fel sa fie afectata de comparatii posibile. Si eu cred ca a fost o decizie corecta", a explicat fostul sef de stat.

Intrebat daca sotia sa, Nina, i-a reprosat ca ar fi stat prea aproape de vreo doamna, Iliescu a raspuns: "Am depasit etapele astea, au fost in anii tineretii cand sentimentele de gelozie
sunt mai puternice. Dar noi am trecut prin atatea in viata incat...".

Iliescu a mai spus ca, atat el cat si sotia sa, Nina, si-ar fi dorit sa aiba copii, dar "nu a fost sa fie". "Ne-am fi vrut, dar n-a fost sa fie. Am, insa, multi nepoti cu care comunicam", a spus Iliescu.

Ion Iliescu o sa ragaie din nou, vineri.......

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, ii descrie, in noua sa carte "Ion Iliescu. Fragmente de viata si de istorie traita", care va aparea vineri, dar care a ajuns in posesia Ziare.com, pe cativa dintre cei mai importanti lideri ai Romaniei ultimelor decenii, vorbind despre unii in termeni duri.

El scrie despre actualul presedinte Traian Basescu, ca e inapt pentru rolul pe care i-l confera Constitutia, despre Nicolae Ceausescu faptul ca ar suferi de boala "complexului stalinist", in timp ce despre fostul presedinte al PSD, Mircea Geoana, crede ca a facut gafe atat in campania electorala din 2004, cat si in cea din 2009.


Despre el, ragai eu: e un criminal!

Pentru mine, de azi, Steaua Bucuresti, echipa de fotbal, nu mai exista!

Dupa aproape 40 ani de suporter fidel, am decis, azi 21 Iulie 2011, ca a sosit timpul sa ma despart de o echipa pe care am iubit-o si sustinut-o si la bine si la rau! Ce se-ntampla azi la acest club este inimaginabil si peste puterea mea de intelegere! Le doresc succes dar, cu oameni ca Gigi Becali si MM Stoica drumul lor s-a impotmolit definitiv! Doamne da-i sa nu fie asa! Ma-ndoiesc.........Adio!

Monumente de nesimtire(24): Azi: Emil Hurezeanu, jurnalistul si analistul politic nu mai exista!

Emil Hurezeanu si inactualitatea romaneasca

de Mihail Neamtu HotNews.ro

Luni, 27 iulie 2009,

Mihail Neamtu

Foto: HotNews.ro

Poet echinoxist, jurnalist poliglot, comentator acerb si politolog fin, laureatul prestigioasei burse Herder si voce inconfundabila a postului de radio „Europa libera”, participant la fenomenul „Piata Universitatii” si important om de televiziune – portretul oficial al lui Emil Hurezeanu impresioneaza pe oricine. Personaj capabil de interogatii dezarmante si surazatoare ambiguitati, manuind verbul cu precizie chirurgicala, deopotriva articulat si suculent, geometric dar lipsit de reflexe contondente, dl Hurezeanu parea pana mai ieri garantul profesionalismului gazetaresc din tara noastra.

Toate textele sale scrise in ultimele trei decenii au respirat prospetimea selecta si informatia bogata, insotite de-o perfecta civilitate central-europeana. Radiofonic, Emil Hurezeanu era magnetizant. Aflat in vizorul camerelor, el impune astazi prin stiinta de carte si prestanta. Rara avis, spun cativa optimisti despre o asemenea aparitie.

„Floarea cu care nu se face primavara”, vor bombani fatalistii. Un lucru este cert. Inteligent, sofisticat si conectat la dezbaterile euroatlantice, dl Hurezeanu poate intretine oricand un dialog cu politicieni de prim rang ai lumii. Dovada sunt interviurile memoriale cu Helmut Kohl sau Henry Kissinger ori confruntarile electorale cu presedintele Traian Basescu (pentru a nu mentiona si dezbaterile tehnologic-climaterice cu diversi ambasadori sau diplomati).

Spre deosebire de atatia articlieri improvizati pe malurile Dambovitei, domnia sa cunoaste istoria poporului roman si intelege marile conflicte geopolitice ale secolului XX.

Proximitatea vulgara a unui Cristian Tudor-Popescu, clovneria lui Mircea Dinescu, aura de nulitate a lui Cornel Nistorescu sau vecinatatea casanta a lui Adrian Ursu rezulta parca din strategia de reliefare a calitatilor lui Emil Hurezeanu in contrast absolut cu decorul. Sub raport personal, el degaja o afabila politete. Dintr-un unghi profesional, straluceste prin merit si reputatie. Cine ne-ar mai impiedica, atunci, sa-l celebram pe Emil Hurezeanu drept un „David Frost al Romaniei post-decembriste”?

Un ipotetic raspuns, chiar daca simplist, ar fi: „banii”. Intr-o versiune avocateasca, aceasta formulare de forum necezurat capata calificari suplimentare: ne referim la conditia recent asumata de Emil Hurezeanu ca director al Trustului Realitatea-Catavencu.

Intamplator sau nu, produsele fanion ale acestei companii private – Realitatea TV pe sticla si ziarul Cotidianul pe hartie – au atins pragul maximei dezorientari deontologice chiar in ultimele sase luni de cand Emil Hurezeanu si-a insusit postura de presedinte al consiliului director al TRC.

Mai intai, Cotidianul si-a schimbat trapul iresponsabil intr-un galop sinucigas, avand ca tinta instrainarea ultimelor fragmente de public („cititorii de elita”) atras initial prin promisiunea quality. Titlurile tabloide, textele cu franjuri, exaltarea juvenila si strigatul de precupeata s-au inmultit.

Jurnalisti de investigatie au fost invitati sa renunte la subiectele care atingeau firele ascunse din urzeala marii coruptii. Pierderea unor comentatori talentati precum Catalin Avramescu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu sau Devis Grebu n-a fost cu nimic compensata. Certurile din redactie au transpirat dizgratios pe bloguri iar limba romana s-a trezit abandonata prin frecvente neglijente de serviciu.

Rareori mai sesizezi la Cotidianul diferenta intre barfa de bodega si relatarea obiectiva, intre interventia pe chat si redactarea unui editorial compact. In contextul crizei economice, ziarul fondat de Ion Ratiu a ajuns cvasi-falimentar, la foarte multe mile distanta de standardele excelentei occidentale (Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Daily Telegraph).

Blocand libera investigatie si acceptand degradarea comentariului politico-social in can-can si tacla, gazeta tolereaza numai discursul impresionist, idiosincrasiile personale si, mai ales, capriciile bine calculate ale redactorilor protejati prin legaturi directe sau indirecte cu patronatul.

Acelasi fenomen de prabusire a calitatii actului jurnalistic s-a inregistrat, cu pierderi financiare sporite, si la Realitatea TV. Nu este zi in care telespectatorul sa nu descopere reportaje tendentioase sau macar schita unei apocalipse pe marginea temelor minore si a non-subiectelor in absolut. De ce spun asta? Pentru ca suntem la doua decenii dupa revolutiile democratice din 1989, cand polonezii aniverseaza „miscarea Solidaritatea”, est-germanii discuta victimele Stasi iar ungurii isi amintesc dizidenta lui Imre Nagy.

La Realitatea TV, in schimb, comunismul pare un subiect datat, memoria inchisorilor irita, evocarea dizidentei este intrerupta de stupide breaking news iar lansarile de carte privind trecutul totalitar trec neobservate. Cu ce ochi, ma intreb, ar fi privit regretatul Vlad Georgescu (pentru a nu spune Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca) aceasta recenta metamorfoza a jurnalismului practicat prin delegatie si ocrotit nemijlocit de curajosul, à l’époque, Emil Hurezeanu? Cum se justifica tacerile sale pe marginea Raportului Final? De ce fosti nomenclaturisti au acces la imagine mai mult decat victimele politiei politice?

Sa acceptam pentru o secunda ca Realitatea TV nu si-a propus promovarea unor programe de tipul ARTE, Radio Vaticana sau History Channel. Sa credem ca preocuparea pentru actualitate justifica interesul scazut pentru memoria recenta. Trasand insa paralela cu Occidentul, vom vedea indata cezura. Lipsiti de trauma Gulagului, englezii de la BBC cauta sa limiteze efectele gripei porcine prin emisiuni documentate medical; Realitatea TV, in schimb, ne rasfata cu vocea si chipul lui Adrian Paunescu – versificatorul onctuos, liderul de cenaclu si debitorul de platitudini, niciodata prost remunerat.

Sa poposim apoi la Strasbourg, unde in cabinetele oficialilor europeni se dezbate criza locurilor de munca. Studiourile din „Piata Presei Libere” vor discuta, la aceeasi ora, fantomele palatului lui Michael Jackson. Un deputat oarecare adopta un limbaj plastic pe Aleea Modrogan pentru ca, dupa numai zece minute, Cosmin Prelipceanu si Laura Chiriac sa declare patetic producerea unui implacabil „seism politic.”

Jurnalistii americanii dezbat criza sistemului de sanatate, sursele dezordinii bancare, razboiul din Afganistan sau amenintarea nucleara asupra Israelului pentru ca, la noi, maestrul Tanase si poetul Dinescu sa-si transfere atentia, fara alte retineri academice sau pudori culturale, asupra coafurii Elenei Basescu. Bascalie ieftina, intrigi de mahala, vorbe din talcioc...

Nici trecutul fetid-abisal al experimentului comunist, nici prezentul justelor ingrijorari nu se mai vede la capatul exilului dinspre München catre Bucuresti. Actualitatea internationala este inghitita de irealitatea romaneasca. Ingrijorari periferice plutesc balonate peste vraistea nepasarii fata de orice dezbatere presanta: reforma justitiei, migratia fortei de munca, proiectul de societate pentru Romania anului 2030, familia si criza demografica, mutatiile sociale intr-o Europa multiculturala, educatia universitara si piata bancara globala, stiinta si cercetarea, conflictele doctrinare, valorile culturale, dilemele bioeticii, Islamul radical, relatia intre religie si societate, s.a.m.d.

Sunt oare toate acestea niste mofturi? Pana sa primim un raspuns constatam faptul ca invazia formelor fara fond si inflatia discursului tautologic au atins un nou record estival. Emisiunea „Altfel” regizata de Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu s-a defectat cu rapiditate iar aparitia unor carturari fara agenda anti-prezidentiala reprezinta o exceptie.

Reteta pentru imbecilizare pare foarte simpla: se exclude reflectia sobra ori discursul comparativ; se interzic ideile proaspete si statisticile mondiale; nu sunt invitati comentatorii imprevizibili; trebuie blocate relatarile informate. Onoarea ne plictiseste iar exactitatea nu face rating.

Ne razbuna, in schimb, bolboroseala lenesa de tip Sergiu Andon, pledoaria diversionista à la Cozmin Gusa, plezirismul levantin al domnului Madalin Voicu, agramatismele lui Marian Vanghelie, neantul soundbyte emis de Lucian Bolcas si, la nevoie, argutia obraznica moderata de Cristina Sincai sau Razvan Dumitrescu. Cu acest meniu, orice om normal va gasi motive arhi-suficiente pentru a face tandari telecomanda, fara complexe sau remuscari. Ar castiga, pe termen lung, biblioteca.

Nu ne mira neaparat faptul ca o alta televiziune abdica de la slujirea cetateanului sau ca un ziar quality abandoneaza meritocratia si criteriul performantei. Traim, la urma urmei, intr-o epoca marcata de nihilismul vesel si consumerismul global. Mai greu de inteles ramane indepartarea standardelor lui Emil Hurezeanu de vechile exigente ale breslei. Daca sase luni in preajma lui Adrian Nastase au copt, in 2003, o demisie onorabila, tot jumatate de an la timona Trustului Realitatea-Catavencu ar fi putut produce patru-cinci mustrari de constiinta.

Nu voi lansa supozitii cu privire la cauzele din spatele transformarii conduitei unor canale mass-media cu realizari notabile sau chiar respectabile, acum doar cativa ani buni. Nu am acces la „cutia neagra” a acestui vehicul naugrafiat in oceanul derizoriului. Atunci insa cand se va scrie istoria compromisurilor intre oligarhii impenitenti, politicienii venali si oamenii de presa, numele lui Emil Hurezeanu va fi plasat macar sub doua-trei semne de intrebare.